A venit Moș Nicolae, copiii primesc cadouri în ghetuțe!

De citit

În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii din România se pregătesc de zor pentru venirea lui Moș Nicolae. Își lustruiesc cizmele sau ghetuțele și le așază lângă ușă sau pe pervaz. Doar așa moșul va veni la ei. Cei mici primesc cadouri, în schimb cei năzdrăvani au parte de o nuielușă.

Ziua de 6 decembrie este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății. Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar si al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate si al celor acuzați pe nedrept.

Cine a fost Sfântul Nicolae?

Luni, 6 decembrie, Biserica îl pomenește pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, cinstit de toată creștinătatea, pentru că este sfântul iubirii. A fost un om de o foarte mare cultură teologică, o autoritate în domeniu și un om cu un profil moral model-potrivit Digi24.

 

Sursă foto-gandul.ro

Sfântul Nicolae s-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi. Încă din copilărie s-a remarcat prin purtare, post și viața duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune școli. În bisericile în care intra uimea pe toți prin blândețe și noblețe sufletească. Nicolae a stat o vreme la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot.

După moartea părinților săi, Nicolae a renunțat la toată averea pe care aceștia i-au lăsat-o. Acesta a împărțit-o săracilor și a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă. Când s-a întors de la Locurile Sfinte, a mers la Mănăstirea Sionului, întemeiată de unchiul său. Apoi s-a reîntors în cetatea Mira, pentru a trăi între oameni.

După moartea arhiepiscopului Mirei Lichiei – astăzi un mic sătuc sub un alt nume, în Turcia – Sfântul Nicolae a fost ales în fruntea acestei eparhii, în urma unei minuni.

Nuielușa lui Moş Nicolae

Conform sursei menționate, în popor se crede că de Sfântul Nicolae începe iarna cu adevărat. În această zi, Moșul își scutură barba sură și începe să ningă. Iar dacă nu ninge, înseamnă că Sfântul Nicolae a întinerit.

În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să le aducă daruri. Copiii mai neascultători primesc lângă dar și o nuielușă pentru că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor.

Conform tradițiilor populare, Moș Nicolae apare pe un cal alb, făcând astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii. Se spune că, în nopțile sfințite de sărbători, când cerurile se deschid și pentru noi, preț de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în dreapta Domnului.

Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani în ziua de 6 decembrie.

Peste 800.000 de români își sărbătoresc onomastica astăzi, de Sfântul Nicolae. Peste 500.000 de bărbați și aproape 300.000 de femei poartă numele de Nicolae, Nicoleta sau derivatele acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !