VIDEO – Intervenție chirurgicală în premieră națională la Spitalul Județean de Urgență Pitești

De citit

Două operații de extirpare a glandei tiroide prin cavitatea bucală, laparoscopic, fără incizii la nivel cervical, au fost efectuate pentru prima dată în țara noastră, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Cele două paciente care au beneficiat de această intervenție au fost două femei din Târgu Jiu și Târgoviște, cu probleme ale glandei tiroide.

Intervenții complexe și cu rezultate remarcabile

„Intervenții care nu sunt o rutină nici în spitale mari din Europa au devenit posibile și în România, la Pitești! Două astfel de operații, care au presupus extirparea glandei tiroide prin cavitatea bucală, laparoscopic, fără incizii la nivel cervical, au fost efectuate pentru prima dată în țara noastră, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

Spitalul Județean de Urgență Pitești (SJUP) a marcat o nouă premieră medicală, de această dată, la nivel național. Două paciente, din Târgu Jiu și Târgoviște, cu probleme ale glandei tiroide, au fost cele care au beneficiat de intervenții laparoscopice complexe și cu rezultate remarcabile. Echipa medicală care a intervenit a fost formată din dr. Olariu Dan, coordonatorul Blocului Operator al SJUP, dr. Sandu Ionuț, chirurg endocrinolog, și dr. Bidivenciu Daniel, chirurg specialist, anestezia fiind asigurată dr. Galbenu Luminița.

Specialiștii s-au întâlnit în data de 9 octombrie 2022, în Sala 3 a Blocului Operator din cadrul SJUP. Aproximativ 4 ore au durat operațiile laparoscopice salvatoare, de care au benefciat cele două paciente. În ambele cazuri intervențiile au fost reușite, evoluția a fost favorabilă, fără complicații postoperator. Cele două paciente, în vârstă de 41, respectiv 31 de ani, au avut încredere în specialiștii noștri și nu au greșit. Rezultatele au fost cele scontate, acestea fiind externate după 24 de ore.

Felicitări întregii echipe medicale, dar și conducerii instituției, pentru preocuparea permanentă cu privire la dotarea cu aparatură de ultimă generație a secțiilor, fără de care aceste intervenții în premieră națională nu erau posibile!” – a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Cristina Cazacu.

Citește și: O nouă operație în premieră pentru Spitalul Mioveni!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !