Incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit marţi în Cluj-Napoca pragul de 21 la mia de locuitori, anunță Mediafax.
Potrivit DSP Cluj, incidenţa Covid în Cluj-Napoca a ajuns marţi, 25 ianuarie, la 21,45 la mie. Luni, incidenţa era de 19,96 la mie.
Cea mai mare incidenţă din judeţul Cluj este în Ciurila, de 27,61 la mie.
În total, în 24 de localităţi din judeţ, incidenţa cazurilor de Covid a depăşit 10 la mie. Incidenţa la nivelul judeţului este de 16,38 la mie.
Cel mai mare număr de infectări de la începutul pandemiei
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis marți noi date despre bilanțul COVID-19 din țara noastră.
19.685 de noi cazuri de Covid şi 44 decese au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, potrivit acestora.
Acest număr de infectării reprezintă și cel mai mare de la începutul pandemiei și până acum.