Președintele Iohannis a mers la strâns gunoiul de pe malul râului Argeș! Șeful Statului a vorbit despre acțiunea sa

De citit

Președintele Klaus Iohannis a mers în Dărăşti, judeţul Ilfov, pentru a participa la o acţiune de strângere a gunoaielor de pe malul râului Argeş. Acesta a luat parte la acțiunile din cadrul campaniei “Let’s Do It, Romania!”.

Am venit astăzi aici ca să adunăm gunoaie, ca să adunăm gunoaie aruncate de concetăţeni de-ai noştri care încă nu au înţeles, din păcate, că natura nu este groapă de gunoi. Pe drumul încoace, probabil aţi observat, peste tot gunoaie, moloz la marginea drumului şi cred că este momentul să o spunem foarte clar şi apăsat.

Trebuie să acceptăm cu toţii că marginea drumului nu este groapă de gunoi, albia râului nu este groapă de gunoi. Depinde de noi să avem grijă de mediul înconjurător. Şi dacă cineva crede că faptul că locuieşte în oraş nu are nicio legătură cu mediul pot să-l contrazic direct. Nu există viaţă sănătoasă fără un mediu sănătos. De aceea, trebuie să ne implicăm şi nu, nu este suficient să ne enervăm dacă vedem o grămadă de gunoaie lăsată de cineva care atât a înţeles. Trebuie să facem ceva. Acest „să facem ceva” poate să aibă forma acţiunii de astăzi.

Împreună cu voluntarii „Let’s Do It, Romania!”, astăzi vom aduna gunoaie aici, de pe malul Argeşului. Dar această acţiune – care este una foarte valoroasă şi vreau să laud în mod expres şi să apreciez această formă de implicare civică reprezentată aici de „Let’s Do It, Romania!” – este un exemplu.

Mulţi, mai ales tineri, sunt alături de noi, înţeleg nevoia unor astfel de acţiuni, însă încurajez autorităţile locale să fie şi ele alături de noi. Depinde foarte mult de primar, de consilierii locali să organizeze acţiuni de colectare a gunoaielor, a deşeurilor. Depinde foarte mult de dascăli, să facă muncă de conştientizare în şcoală, ca tinerii să înţeleagă că locul gunoaielor şi a deşeurilor nu este în natură, ci acolo unde ele se colectează. Sigur, aceste centre trebuie organizate iarăşi de autorităţi. Vedeţi că este un întreg circuit pe care trebuie să-l avem şi noi în România.

Este momentul pentru acţiuni decisive şi pentru a încuraja astfel de acţiuni, pentru a proteja, pentru a curăţa mediul, pentru asta am venit astăzi aici, împreună cu voluntarii „Let’s Do It, Romania!”. So, let’s do it! Adică la treabă!”, a declarat Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !