Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că în reședința de județ se va folosi ca agent termic şi apa geotermală de la Călimăneşti.
Conducerea orașului a convenit cu o firmă cu licenţă în exploatarea acestei resurse în România realizarea unei conducte care să lege oraşul de staţiunea de pe Valea Oltului, care foloseşte de mai mulți ani de zile această resursă naturală pentru încălzire.
„La şedinţa de săptămâna trecută a Asociaţiei Municipiilor din România am avut discuţii cu reprezentanţii firmei care deţine licenţă pentru exploatarea apelor geotermale din România iar astăzi, domnul administrator a venit cu oferta clară şi s-a angajat să găsească între 25 şi 30 de milioane de euro pentru a aduce de la Călimăneşti la Râmnicu Vâlcea apa termală.
Este un lucru în proporţie de 95% rezolvat, noi urmând să-i eliberăm autorizaţia pentru realizarea unei conducte pe lângă conducta de apă rece a Apavilului. Conducta va fi una suedeză, care are o pierdere de 0,5 grade pe kilometru, ceea ce înseamnă că de la Călimăneşti la Râmnicu Vâlcea va fi o pierdere de circa 10 grade, adică de la temperatura apei termale de 92 de grade, va ajunge la Râmnic la 82 de grade.
Ca o comparaţie, apa care vine de la CET Govora şi intră în punctele termice nu depăşeşte 68, maxim 70 de grade. Deci, vom putea folosi apa geotermală şi pentru încălzirea termică, dar şi în zona hotelieră, pentru cei care doresc să-şi facă piscine cu apă termală, exact după modelul care s-a făcut la Călimăneşti”, a afirmat Mircia Gutău.
Beneficiile folosirii apei termale pentru încălzirea locuințelor
Edilul a precizat că este convins că folosirea apei termale pentru încălzirea locuinţelor va avea drept rezultat o scădere a facturilor la energia termică. Prețul de producere şi furnizare a energiei din resurse geotermale este mult mai mic faţă de cel al energiei obţinute din alte surse.
„Aducerea apei termale în Râmnic este un succes formidabil şi sunt convins că se va realiza şi atunci şi încălzirea va avea un preţ acceptabil. Reprezentanţii firmei au spus că preţul de furnizare şi de producere nu va depăşi 228 de lei pe gigacalorie, în condiţiile în care în momentul de faţă este de 361 de lei. Dar gândiţi-vă că orice furnizor care foloseşte gaz şi care foloseşte curent va cere în continuare majorare la gigacalorie pentru că nu are altfel cum să facă faţă.
Chiar pentru prima şedinţă, vom băga în Consiliul Local această creştere obligatorie, pentru că s-a modificat TVA-ul de la 5 la 19% şi retrăgând şi subvenţia pe care noi am acordat-o pe trei luni, bineînţeles că şi preţul pe care îl plăteşte populaţia va fi mai mare”, a mai spus primarul municipiului Râmnicul Vâlcea.
Sursă: stiripesurse.ro
Citește și: Primărie din Argeș, proiecte de aproape 90 de milioane de lei, într-o singură săptămână