NATO: Creșterea prețurilor la alimente este consecința directă a războiului Rusiei

De citit

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, miercuri, că actuala creștere a preţurilor la alimente reprezintă consecinţa directă a războiului Rusiei.

„Exportul de alimente şi cereale din Ucraina este extrem de critic. Creşterea bruscă a preţurilor la alimente şi cereale arată ramificaţiile globale ale acestui război. Rusia încearcă să creeze o naraţiune că vârful preţurilor la cereale este cauzat de sancţiunile noastre – nu este corect”, a declarat Jens Stoltenberg reporterilor la Bruxelles, conform Mediafax.

Șeful NATO a mai spus că sunt în curs de desfăşurare eforturi internaţionale pentru a încerca să se ridice blocada rusă din porturile de la Marea Neagră pentru a permite exportul de cereale ucrainene. În acest moment, Turcia estr un jucător cheie în negocieri.

„Există unele eforturi pentru a scoate unele cereale pe uscat – ţările NATO sunt implicate în acest sens”, a adăugat Jens Stoltenberg.

La începutul acestei săptămâni, Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, a avertizat cu privire la o creştere bruscă a insecurităţii alimentare la nivel mondial, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă.

Sursă: mediafax.ro

Citește și: Vești proaste pentru șoferi! Prețul carburanţilor „bubuie” în toată Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !