Medic de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, reținut pentru luare de mită

De citit

Două percheziţii au fost efectuate, miercuri, la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, un medic din cadrul unităţii fiind reţinut pentru luare de mită de la zeci de pacienţi sau aparţinători ai acestora, scrie g4media.ro.

Conform unui comunicat al Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, percheziţiile au fost efectuate de lucrătorii acestei structuri, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

„Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puţin 20 de persoane, având calitatea de pacienţi sau aparţinători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătură cu exercitarea actului medical. Faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru o durată de 24 de ore”, arată sursa citată.

Pe parcursul cercetărilor, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Argeş au beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi Brigăzii Operaţiuni Speciale Piteşti.

Citește și: Incendiu de pădure în Argeș. Flăcările au cuprins 70 de hectare de teren forestier

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !