Situație fără precedent! Angajații Primăriei din Râmnicu Vâlcea sunt primiți la serviciu doar dacă sunt vaccinați împotriva virusului care nu dă pace întregii lumi. În caz contrar, aceștia trebuie să prezinte un test PCR negativ. Altfel, ei nu pot intra în Primărie! Decizia este oficială!
Fără test sau vaccinare nu se merge la muncă
Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de socializare a instituției. Decizia a fost luată printr-o dispoziție a primarului municipiului Râmnicu Vâlcea pe data de 1 septembrie. Așadar, începând cu data de 1 octombrie, salariații primăriei vor avea acces în sediile administrative în care își desfășoară activitatea numai în următoarele condiții:
– dacă sunt vaccinați împotriva COVID-19 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR;
– dacă prezintă rezultatul negativ al unui test antigen rapid;
– dacă au trecut prin boală în ultimele 6 luni;
– dacă dețin un document eliberat de un medic specialist din care să rezulte că, din motive medicale, persoanei în cauză nu i se recomandă vaccinarea anti-Covid.
În aceste condiții, primarul din Râmnicu Vâlcea susține că a luat această decizie pentru a-i proteja de îmbolnăvirea cu coronavirus pe cetățenii care interacționează zilnic cu funcționarii municipalității. Bineînțeles, decizia sa a stârnit un val de reacții, însă edilul este decis să meargă înainte cu hotărârea luată.