O fetiţă rănită luni în explozia unei rulote de tip fast-food, în localitatea Botiza, judeţul Maramureş, a fost preluată cu un elicopter pentru a fi dusă la un spital din Capitală. Alţi patru răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare.
Potrivit ISU Maramureş, explozia a fost urmată de incendiu la o rulotă de tip fast-food în centrul localităţii Botiza. Cinci persoane, între care o fetiţă, au suferit arsuri.
Echipajul aeromedical SMURD de la Tg. Mures a preluat fata pentru a o transporta la un spital din Bucureşti. Alte patru victime, toate adulte, vor fi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Sursă: Mediafax
Citește și: Trafic de droguri în familie. Fiica a fost reţinută, tatăl – sub control judiciar