Cozi pe DN1, în ultimul weekend înainte de noile restricții

De citit

Pe Valea Prahovei, traficul rutier s-a aglomerat în ultimul weekend înainte de noile restricții. Cu două zile înainte să intre în vigoare noile restricții, românii au profitat de vremea buna și au plecat spre stațiunile montane.

Polițiștii au acționat la fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei, în Sinaia, Bușteni, Poiana Țapului Azuga și Predeal. Momentan se circulă fluent, fără să fie înregistrate tronsoane foarte aglomerate.

Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, la ora 13:00, se înregistreau valori crescute de trafic pe sensul către zona montană a DN 1 Ploiești – Brașov, în zona Centurii de Vest a municipiului Ploiești.

De asemenea, s-a format coloană în mișcare, în același sens,  între localitățile Nistorești și Comarnic, pe tronsonul kilometric 103 -107, informeaza Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ținând cont de vremea favorabila și lipsa restricților din acest weekend, poliţiştii recomandă participanţilor la trafic să circule cu atenţie sporită.

De asemenea, să adapteze viteza la condițiile de trafic, să respecte cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei, să mărească distanţa între autovehicule și să nu se angajeze în depășirea coloanelor formate.
Toate aceste măsuri sunt luate pentru buna desfașurare a circulației, fără evenimente neplăcute, în condițiile de creșterea a valorilor de trafic, informează Poliția Română.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !