Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena și Sfânta Cuvioasă Muceniță Marcela. De partea cealaltă, greco-catolicii sărbătoresc astăzi Sfânta Maria Magdalena, la fel ca romano catolicii. Astăzi, românii care poartă numele de Marcel sau Marcela și Maria Magdalena, ori Magdalena, își sărbătoresc ziua numelui.
Cine a fost Sfânta Magdalena
Sfânta Mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este pomenită în calendarul creştin ortodox la 22 iulie. Sfânta Maria, numită şi Magdalena se afla în Galileia de Sus şi care se chema Magdala, a trăit în vremea venirii pe pământ a Mântuitorului Hristos.
A fost ucenică a lui Hristos, cea dintâi şi cea mai mare decât toate mironosiţele şi purtătoarele de mir.
A trecut la cele veşnice la Efes, fiind îngropată la intrarea peşterii în care au adormit şi cei şapte sfinţi tineri, sărbătoriţi de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, pe 22 octombrie şi pe 4 august.
Sfintele sale moaşte au fost strămutate la Constantinopol de împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful, pentru a fi aşezate în ctitoria sa, Mănăstirea Sfântului Lazăr. (sursă: vol. „Vieţile Sfinţilor”)