Boala Lyme! Totul despre simptome, cauze, tratament și prevenirea bolii

De citit

Boala Lyme face ravagii în întreaga lume an de an. Aceasta este descrisă ca o afecțiune bacteriană, transmisă de căpușele din genul Ixodes. Este vorba despre insecta care transmite bacteria Borrelia burgdorferi. Deși majoritatea persoanelor mușcate de căpușe nu contractează boala Lyme, riscul de infecție crește pe măsură ce trece mai mult timp de la momentul mușcăturii.

Cauzele bolii

Boala Lyme apare dacă ești mușcat de căpușa contaminată cu Borrelia și dacă aceasta rămâne atașată de corp timp de 17-48 de ore. Dacă descoperi pe piele o căpușă care pare umflată, este posibil să se fi hrănit suficient pentru a-ți transmite bacteria. Cu cât scoți căpușa mai rapid, cu atât ai norocul să nu te infectezi.

Riscul de a lua boala Lyme de la căpușe apare atunci când petreci mult timp în zone cu multă iarbă, dacă ai pielea expusă și le permiți să se atașeze ușor de piele. În funcție de gravitatea simptomelor și de timpul care a trecut de la mușcătura căpușei, boala Lyme are trei stadii:

Stadiul 1: Depistarea precoce a bolii

Acest stadiu are de la una și până la patru săptămâni de la mușcătură. Boala Lyme se dezvoltă la câteva zile de la infecție și se manifestă prin următoarele simptome:

-Erupție roșie circulară;
-Lipsă de energie;
-Dureri de cap;
-Dureri musculare și articulare.
-Pentru unele persoane infectate, stadiul I nu are niciun simptom.

Stadiul 2: Infecția diseminată timpuriu

Infecția afectează pielea, articulațiile, inima și sistemul nervos, în câteva săptămâni sau luni de la infecție. Apare la câteva zile sau săptămâni de la stadiul 1. Simptomele pot include:

-Erupție cutanată extinsă și circulară – poate apărea pe mai multe părți ale corpului;
-Durere fizică;
-Slăbiciune;
Amorțeala brațelor și/sau a picioarelor;
-Paralizia mușchilor feței;
-Dureri de cap;
-Leșin;

Stadiul 3: Cronicizarea bolii Lyme

Dacă nu este identificată și tratată rapid, boala Lyme va avansa, putând duce până la deteriorarea articulațiilor și a nervilor; aceasta poate apărea la câteva luni sau chiar ani de la infecție. Printre simptome se află:

Artrita, în special în zona genunchilor – include episoade recurente de umflare, acumulare de lichid și înroșirea articulațiilor;
Amorțeala sau furnicăturile mâinilor, picioarelor sau spatelui;
Oboseala cronică;
Incapacitatea de a controla mușchii feței;
Problemele de memorie și vorbire;
O stare de spirit proastă;
Rar, probleme cardiovasculare.

Tratament

Tratamentul bolii Lyme constă în administrarea de antibiotice, iar recuperarea va fi rapidă și completă, dacă infecția este detectată timpuriu.

Cum previi boala Lyme

  • Acoperă-te – poartă încălțări solide, pantaloni lungi, șosete de lungime medie, bluze cu mâneci lungi, mănuși și pălărie/șapcă;
  • Apelează la soluții anti insecte – aplică o astfel de cremă/spray pe piele, evitând mâinile, ochii și gura.
  • Dacă stai la casă, ai grijă de grădină – tunde iarba și curăță regulat gardul viu;
  • Verifică regulat hainele tale și ale copiilor;
  • Fă duș imediat după ce ai intrat în casă;
  • Îndepărtează căpușa cât mai repede posibil cu ajutorul unei pensete. Nu o zdrobi, ci trage-o ușor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

De actualitate

error: Conținutul este protejat !