Deși această toamnă se anunță una călduroasă, cu temperaturi mai mari față de normalul perioadei, ploile nu o să lipsească. A doua săptămână din luna septembrie atunce primele precipitații, potrivit meteorologilor.
Mai exact, săptămâna viitoare se anunță zile ploioase, iar valorile termice încep să mai scadă. Sunt anunțate trei zile consecutive de precipitații bogate, fenomen care nu a mai avut loc de multă vreme, România confruntându-se cu seceta, în ultima perioadă.
În intervalul 11 – 13 septembrie va ploua atât în București, cât și în majoritatea țării. România o să fie „măturată” de ploi, potrivit prognozei Accuweather, citată de cancan.ro.
Prognoza meteo pentru următoarele săptămâni
Săptămâna 09.09.2024 – 16.09.2024
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 16.09.2024 – 23.09.2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 23.09.2024 – 30.09.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.
Citește și: Spectacol de folclor, în Piața Primăriei Pitești!